fbpx
Un nou an, un nou început
miercuri, 6 ianuarie 2021
Athlete

2020 a fost un an foarte interesant, putem spune chiar fascinant. Pentru unii, anul trecut, a fost unul neplăcut, pentru alţii o oportunitate. Putem spune, sigur, că a fost un an din care am avut cu toţii de învăţat, deoarece am fost cu testaţi pe plan profesional, social, iar foarte mulţi au fost testaţi de sănătate.

Testul 2020 pentru Sisteme Digitale Creative

Pentru noi, 2020, a fost anul în care ne-am lansat oficial pe piaţă şi a fost un an care ne-a testat din plin deoarece serviciile noastre sunt oferite întreprinderilor.
Pentru o firmă la început de drum primul an este foarte dificil chiar şi în cele mai bune condiţii, mai ales în condiţii de pandemie când multe firme devin reticente la investiţii pe fondul confuziei iniţiale, multe societăţi se văd nevoite să oprească investiţiile deoarece previziunile sunt sumbre şi altele sunt nevoite să îşi oprească complet activitatea deoarece nu mai pot funcţiona în condiţiile pandemiei.

Şi totuşi 2021 ne-a prins cu uşile deschise

Precum implică numele, am căutat să fim creativi, să găsim soluţii şi să trecem peste această perioadă fără să oprim activitatea.
Totodată, 2020 ne-a oferit foarte multe lecţii, iar una din primele decizii a fost să ne concentrăm pe piaţa aplicaţiilor pentru mobil. Aceasta s-a dezvoltat foarte mult, dar în acelaşi timp au apărut din ce in ce mai mulţi intermediari, cu preţuri umflate, ce plătesc contractori care oferă servicii şi aplicaţii la costuri reduse, de proastă calitate. Lucrul acesta a dus la o scădere a încrederii faţă de dezvoltatorii dedicaţi, precum echipa noastră.

InfinityApp logo

InfinityApp este una din soluţiile dezvoltate de către noi, un concept prin care încercăm să oferim aplicaţii accesibile mediului de afaceri românesc. Ideea din spatele InfinityApp este de a oferi aplicaţii mobile de calitate, la preţuri accesibile, IMM-urilor din diferite domeniu. Conceptul poate fi folosit în foarte multe domenii, pe cât putem fi de creativi pe atât putem găsi aplicabilităţi, de aceea infinity (infinitate). Pe lângă acest aspect, aplicaţiile sunt sub formă de pachete, iar in modul acesta putem servi mai mulţi clienţi, în funcţiie de nevoile şi posibilităţile acestora.
În prezent, InfinityApp este valabilă doar pentru restaurante (livrări la domiciliu + servirea la restaurant), urmând să facem oferta valabilă şi pentru hoteluri, în scurt timp. Astfel, vom veni în sprijinul HoReCa care este cea mai afectată industrie de către pandemie.

Pe lângă InfinityApp am venit în sprijinul clienţilor noştri cu preţuri reduse de până la 50% pentru soluţiile dezvoltate de noi, în perioada stării de urgenţă, şi am oferit mentenanţă gratuită ale lucrărilor de până la 12 luni.

În continuare

Acum, că am ajuns in 2021, dorim să reafirmăm că scopul nostru principal este de a dezvolta cele mai bune soluţii de digitalizare pentru mediul de afaceri românesc.

Deşi ne concentrăm pe dezvoltarea aplicaţiilor mobile, la cheie şi la comandă, vom continua să oferim servicii de creare a website-urilor şi a magazinelor, pe platforma WordPress.

Prin lansarea blog-ului dorim să îmbunătăţim comunicarea, să oferim noutăti din domeniul IT-ului, să punem la dispozitie materiale ajutătoare clienţilor noştri (şi nu numai) şi materiale pentru programatori.
Daca vă interesează unul din subiectele menţionate, vă rugăm să vă abonaţi folosind formularul de mai jos pentru a fi notificaţi când apar postări noi pe blog.

Dorim tuturor un an mai bun, din toate punctele de vedere!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share This